miercuri, 10 februarie 2010

pentru Simona, despre cultura politică

În primul rând Simona îţi multumesc pentru faptul că îmi dai ocazia să lămuresc puţin chestiunea culturii politice/civice.
Fiecare dintre noi avem propria noastră cultură politică: ştim câte ceva despre sistemul politic al statului în care trăim (că e vorba de Parlament ca instituţie ce adoptă legi, de Guvern ca instituţie ce ne creşte sau taie pensiile), de administraţia prezidenţială (condusă de un tătuc, un domn cu cioc, un comunist sau un capitan cu probleme oftalmologice), ştim deci câte ceva despre autoritate, chiar dacă nu numim ansamblul cu expresia sistem politic. De asemenea faţă de cele de mai sus avem atitudini, sentimente pozitive ori negative ce vizează instituţiile despre care vorbim sau oamenii care le reprezintă, acestea în afara raţiunii - ele ţin de psihic, de subiectivitatea noastră, de ce ne place şi ce nu. Pe langă aceste două dimensiuni ne pricepem să evaluăm acţiunea politică în funcţie de interesele noastre, de propriul sistem de valori (nu ne place legea pensiilor pentru că am muncit o viaţă şi acum primim doar câteva parale, nu ne convine legea educaţiei naţionale pentru că nu implică creşterea calităţii actului educativ, suntem de acord cu noua lege a pensiilor pentru că impune principiul contributivităţii, sprijinim legea educaţiei pentru că reformează ciclurile de învăţământ).
Explicaţia de mai sus, în cheie comică, reprezintă de fapt însăşi definiţia expresiei "cultură politică": ansamblu de cunoştinţe despre sistemul politic şi fenomenele politice, atitudinile, stările psihice ce însoţesc aceste acţiuni indiferent de orice judecată raţională asupra politicii, precum şi capacitatea individuală şi colectivă de a aprecia aceste fenomene prin referiri la un sistem de valori propriu.
E de la sine înţeles că fiecare individ are o asemenea cultură sau subcultură a fenomenului politic. Dar pentru a fi bine înţeles cultura politică a unui individ nu e identică cu cea civică pe care o posedă el - aceasta din urmă presupune nu doar un bagaj de cunoştinţe adecvat, ci mai ales un simţ al responsabilităţii individuale şi sociale dezvoltat.
În final, pentru cei interesaţi de dimensiunea sociologică a conceptelor politice, vreau să vă fac propunerea de a citi (e disponibilă în format electronic pe google books) cartea "The civic Culture. Political Attitudes and Democracy in Five Nations" - Gabriel Almond, Sidney Verba

marți, 2 februarie 2010

Despre politică (1)

La sfârşitul anului 2009 GFK România a realizat un studiu ce viza portretul tinerilor de azi, grupul ţintă fiind format din adolescenţi şi tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani. Nu mă surprinde deloc faptul că principala concluzie a studiului este că majoritatea tinerilor sunt individualişti, neinteresaţi de asumarea responsabilităţilor sociale ce le revin şi îşi dedică timpul liber spaţiului virtual. Deşi au un potenţial social, politic şi creativ imens nu ştiu cum şi nici nu sunt interesaţi de valorificarea acestuia. Aşa că puţină cultură politică, cred eu, nu strică. Iată de ce m-am decis să încep o serie de postări cu subiect exclusiv politic.
Din păcate, deşi românii sunt înclinaţi să îşi dea cu părerea oricând şi cu privire la orice, suntem lipsiţi de o cultură civică solidă în ciuda disciplinei cu acelaşi nume studiată încă din ciclul primar. Aşa că prima postare a acestei serii încearcă să fie o definire a termenilor. Celor ce sunteţi familiarizaţi cu domeniul vă adresez rugămintea să mă completaţi. Pentru toţi ceilalţi...dacă aţi învăţat ceva, vă rog nu vă simţiţi ofensaţi de tonul puţin cam prea pedagogic.
Dincolo de încărcătura peiorativă a cuvântului politică, stă realitatea conform căreia tot ceea ce ţine de existenţa unui stat este politică – considerată ca proces sau conduită socială, economică, religioasă. Politica în fapt desemnează un ansamblu de acţiuni prin care un grup (la nivel macro statul) dominat de interese şi opinii diferite, trece de divergenţele inerente pentru a adopta decizii comune, fundamentale pentru existenţa şi dezvoltarea grupului în cauză. Privită din această perspectivă politica reclamă existenţa convingerilor, capacitatea grupului de a negocia asupra divergenţelor şi, în final, adoptarea şi aplicarea deciziilor. La nivelul unui stat, cetăţenii sunt parte a numeroase grupuri ce aderă la ideologii şi doctrine politice, sociale, religioase, economice din cele mai diverse, grupuri ce în câmpul politic iau forma partidelor politice.
Ideologiile sunt constelaţii de idei, concepţii filosofice, morale, religioase, credinţe şi expresii ce reflectă într-o formă teoretică interesele şi aspiraţiile unei societăţi, a unor categorii într-o anumită epocă. Ele redau, definesc şi interpretează lumea cu raportare imediată la experienţa şi cunoaşterea acumulată în momentul cristalizării respectivelor ideologii. Doctrinele preiau mare parte a elementelor unui ideologii devenind un ansamblu de principii, idei fundamentale în cadrul unui sistem politic, ştiinţific, religios etc. Plecând de la o ideologie un grup politic (partid) îşi creează o doctrină proprie ce reprezintă principiile fundamentale ale grupului, viziunea acestuia despre societatea în care trăieşte, dar şi soluţiile pe care le propune pentru a rezolva problemele cu care respectiva societate (statul) se confruntă.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Bun venit

Pentru început aşa e frumos: să vă salut cu respect pe toţi cei care aţi ajuns aici şi să îmi exprim speranţa că veţi continua să citiţi.
De ce Invictus Memoria? În primul rând titlul vorbeşte de un defect profesional: sunt istoric. În al doilea rând pentru că memoria individuală şi colectivă defineşte ceea ce suntem în fiecare secundă a prezentului. Şi dacă fortăreaţa inexpugnabilă a gândirii îşi are adânc înfiptă fundaţia în memorie, sper să înţeleg mai bine realitatea ce mă înconjoară.
De ce am creat acest blog? Pentru ca vreau să vorbesc despre politică, societate, filosofie, educaţie şi despre valorile societăţii româneşti într-o lume în care conversaţia şi-a pierdut farmecul şi substanţa în faţa demagogiei, ranchiunii, devenind o sumă a elucubraţiilor politicianiste; pentru că avem nevoie de prospeţime şi optimism, ambele putând fi regăsite acum doar în virtual, de vreme ce mass-media a devenit o platformă a jurnalismului bombastic atras exclusiv de neputinţele societăţii româneşti.
Bun! Am făcut primul pas...m-am explicat. Sper să am curajul să continui